La 1604 m altitudine, chiar în inima Masivului Postăvaru, se află una dintre cele mai iubite cabane din România – Cabana Julius Römer. Inaugurată în 1883, este cel mai vechi adăpost montan din țară aflat încă în funcțiune, cu o istorie care se împletește cu începuturile turismului și schiului din zona Brașovului.
Cabana oferă peste 100 de locuri de cazare în camere de 2 până la 6 persoane, o sală de mese spațioasă și o atmosferă caldă, cu aer de altădată. Situată între păduri de poveste și pârtii spectaculoase, cabana devine iarna un punct de întâlnire pentru iubitorii muntelui, schiului și al distracției la altitudine.
Vederea panoramică, energia locului și comunitatea din jur fac din Cabana Postăvaru nu doar o simplă oprire pe munte, ci o experiență care rămâne cu tine.

