book online

7-14 martie 2020 | Val di Sole
Aduna-ti gasca si pregatiti-va pentru o saptamana de vis in Alpii Italiei!
Rezerva un apartament complet pentru tine si gasca ta sau fa-ti noi prieteni alegand cazare in regim de hostel. Pachet turistic detaliat aici.

ANULAT

Din cauza alertelor de calatorie cauzate de prezenta virusului Corona in Nordul Italiei, evenimentul programat pe 7-14 martie 2020 se anuleaza.

Competiția marilor campioni pe zăpadă, la Muntele Mic

A fost show absolut pe zăpadă la Muntele Mic, pe pârtia Borlova 2! Trei campioni de top s-au întrecut pe zăpadă la Winter Tour Challenge, o cursă inedită, contra-timp, care a adus la start un schior, un șofer de raliu și un biciclist. Simone Tempestini, campion la raliu, Ania Caill, campioană la schi alpin, și Mihai Anițan, campion la mountain bike enduro și downhill, au ieșit din zona de confort și au concurat pe un traseu de aproape un kilometru, cu viraje spectaculoase. Competiția a fost închisă de un show impresionant: cei trei au coborât sincron pârtia, cu fumigene colorate.|

Fiecare concurent a parcurs traseul de 2 ori, iar în calcul a fost luat cel mai bun timp. Câștigătoarea trofeului Winter Tour Challenge a fost schioarea Ania Caill, care a coborât pârtia în 40,8 secunde. Ea a câștigat și premiul I în valoare de 1000 de euro.

Winter Tour Challenge

Pentru mine, acest fel de eveniment înseamnă mult fun și mi-a plăcut că am putut să mă întâlnesc cu Mihai și Simone. De abia așteptam să îi văd și pe zăpadă. Nu era evident că voi câștiga, pentru că pârtia are o înclinație mai mică, iar eu nu am motor să accelerez. Noi fiind tot timpul pe schiuri și în Cupa Mondială e o atmosferă super serioasă, iar acum la final de sezon îmi prinde foarte bine să fiu pe schiuri, dar în alt context. M-am distrat foarte mult la Winter Tour Challenge. – Ania Caill, schioare.

 

Pe locul II s-a clasat Simone Tempestini, cu cel mai bun timp înregistrat de 43,4 secunde. El a parcurs traseul cu un Side by Side Can-Am Maverick X3 Turbo RS, cu tracțiune integrală, și 195 de cai putere și a oferit publicului un adevărat show.

A fost o provocare foarte interesantă și mi-am dorit să iau startul la acest challenge. O atmosferă bună, pe o pârtie de schi frumoasă. Mie personal îmi place foarte mult să conduc pe zăpadă. Eu mereu prefer să alerg pe suprafețe mai dificile. Acolo simt că fac diferența. Fiind zăpadă multă și moale, nu cred că au fost cele mai bune condiții pentru cauciucurile mele. Dar cred că imaginile au fost foarte interesante cu nori de zăpadă foarte mari ridicați în spatele Can-Am-ului Simone Tempestini, campion raliuri.

Mihai Anițan a participat la Winter Tour Challenge cu o bicicletă electrică Fantic și a reușit să coboare pârtia în 59,8 secunde. Tânărul de 22 ani din Cluj, campion la mountain bike enduro, a ieșit complet din zona de confort și a pus pentru prima dată roțile bicicletei pe zăpadă.

Când am fost contactat de băieții de la Winter Tour eram în Spania, în cantonament. Iar când am auzit ce campioni vor fi aici, nu am putut să refuz o asemenea ocazie. Așa că am venit aici, cu bicicleta pe zăpadă, ceva foarte inedit. Niciodată n-am concurat pe zăpadă cu bicicleta. A fost ceva nou pentru mine. Mă bucur că am bifat asta. – Mihai Anițan, campion mountain bike.

 

Winter Tour Challenge e o invenție la care mă gândeam de câțiva ani, iar anul acesta s-au potrivit lucrurile. Nu știam la ce să mă aștept pentru că era un eveniment pe care nu l-am mai făcut și nu știu dacă l-a mai făcut cineva în țara asta. A fost un traseu destul de interesant. Winter Tour e un eveniment care promovează sportul și ieșitul în aer liber, așa că să aducem trei mari sportivi, campioni în domeniile lor să concureze pe zăpadă, mi se pare că este chiar esența și spiritul Winter Tour. Combinate cu mult FUN.– Tiberiu Pop, organizator Winter Tour.

 

Winter Tour Challenge a fost evenimentul de închidere a sezonul Winter Tour 2022, care are loc tradițional, pe pârtia Borlova – Muntele Mic. 

Mi se pare că am făcut un weekend mai deosebit decât celelalte cu acest challenge. Plecarea de pe pârtia Borlova este de la aproximativ 1600 de metri altitudine, iar diferența de nivel e de aproximativ 150 de metri – Horațiu Buna, administrator 

Winter Tour Challenge Trophy

Trei campioni, la Winter Tour Challenge

Ania Caill (26 ani) este cea mai bine clasată schioare din România în clasamentul mondial. Ocupă momentan locul 111 în lume la schi alpin. Ania participă la probele de viteză, iar printre cele mai mari reușite se numără locurile 2 și 7, obținute la etape de Cupa Europei, dar și locul 9 la overall, în 2020. În total, are la activ 35 de starturi în Cupa Mondială de Schi Alpin și 46 de starturi în Cupa Europei.

Simone Tempestini (27 ani) este de șase ori campion național la raliuri. Primul titlu l-a obținut în 2015, la vârsta de 21 de ani. În 2016, a fost campion mondial la juniori și câștigător al Trofeului European de Raliuri (TER), iar în 2018 a devenit campion european la categoria RGT. Simone a obținut podiumuri și în Campionatul Mondial de Raliuri, la categoria WRC2.

Mihai Anițan (22 ani) a fost de trei ori campion național la mountain bike enduro (2017-2019), iar în 2020 a fost campion național la downhill. Anul trecut, el a participat la Enduro World Series, cea mai importantă competiție de profil din lume, și este momentan pe locul 112 în topul celor mai buni sportivi.

Winter Tour a intrat într-o nouă etapă odată cu Winter Tour Challenge, în care sportul și distracția pe zăpadă trec la un alt nivel. Ne așteaptă noi orizonturi, iar pe voi, noi evenimente inedite.

Stay tuned!

Ne revedem în 2023 😉